vineri, 15 octombrie 2010

Dor de Romania - un text care doare

Autor: Alin Fumurescu
(preda filosofie politica la Indiana University-Bloomington)


Te arde. Stiu ca te arde. Dar daca vii in Romania, asteapta-te sa
gasesti aici o societate profund polarizata, profund schizoida. Din ce
in ce mai polarizata si mai schizoida de la an la an. Ma tem ca ai sa
gasesti - ca si mine - o majoritate ponosita, subjugata compromisului
si lipsita de drepturi, despuiata pina si de propriile potentialitati,
peste care troneaza vulgar si arogant o minoritate, indraznesc sa spun
ucigasa, cu "gipane" supradimensionate, gata sa te spulbere cu zile
pentru singura vina de a te fi aflat in fata scumpilor lor bolizi, gata
sa te stilceasca in bataie pentru simplul moft de a-i fi incurcat in
grandomania lor fara limite. Sint indivizi care si-au pierdut orice
reper nu doar crestin, ci uman. Iar lege nu exista. Decit, poate,
pentru prosti, in fond, asta e si ideea. Sarmanii ii urasc pe bogati,
ii dispretuiesc pentru comportamentul lor, dar in adincul inimii ii
invidiaza, le admira viata si ar vrea sa fie ca ei. Sa poti ajunge din
terorizat terorist,iata visul ce merita visat!. Oamenii au uitat sa si
vorbeasca......si latra! Se comunica aproape monosilabic: bai, mai,
vino, du-te, hai, ma-ta; toate formulele de politete, de bunavointa,
cuvintele acelea galante, cu consistenta,noima si duh, care te
imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti fac ziua
agreabila - multumesc, buna ziua, ce mai faceti, ma bucur pentru
dumneavoastra - par sa fi iesit din uz.
Traiesc numai in dictionare si, din cite imi dau seama, dictionare nu
prea mai foloseste nimeni.
Lumea se imbulzeste in zona ta privata la banca, la posta, la magazin.
Lumea nu e senina si demna. Lumea care "se descurca" e mereu
grabita,repezita, agresiva. In realitate, se fusereste la greu, si totul
pare dus numai pina la jumatate. Hai, maximum pina la trei-sferturi,
dupa care"e bine si asa", se schimba brusc directia, viziunea,prioritatea.
Fidelitatea fata de un principiu asumat e taxata drept rigiditate,
criteriile-s bune doar in teorie. Flexibilitatea e cuvintul de ordine
azi, mai ales cea morala. Se practica, in plus, o exhibare degradanta,
gretoasa a sexualitatii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea,
e pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adinci, barbatii -
atitati in animalicul lor. Lucrurile sfinte sint subiect de banc,
iar spatiul public este nespalat.

De gura adolescentilor sa te feresti. Multi dintre ei nu mai
respecta nimic si pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta in
primul rind) pe ei insisi.
Rusinea a murit, cuviinta isi da ultima suflare.


Prin cartiere, cofetariile s-au transformat in cazinouri.
Manelele au evadat din muzica si s-au instalat in haine,
in arhitectura, in maldarele de gunoaie din mijlocul parcurilor
nationale, in drujbe si in termopane.
Kitsch-ul acopera ultimele bastioane ale solemnitatii si ale
decentei.
Piese de o frumusete elegant trasata cad in miinile unor
demolatori nu doar fara cultura,ci lipsiti chiar si de acea
innascuta delicatete in fata puritatii simple. Unii demoleaza
chiar construind.
Demoleaza autenticul si frumosul, slutesc peisajul si handicapeaza
sufletele privitorilor.
Natura, creatie a lui Dumnezeu, e incendiata,braconata, furata,
retezata la pamint, lasata sa se iroseasca sub scaieti.
Asa trateaza mai-marii darul. Tara-i un SRL. Al lor.

Preotia se vinde si se cumpara, mosiile sufletesti se transeaza
ca si imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanturi in trotuar,
ca nu cumva sa leviteze. Trebuie indesat cu talismane din pleu.
Crucile trebuie impanate ca niste toape ale tranzitiei, cu flori
de plastic indesate in jumatati de PET-uri pline de praf. Evlavia
se exprima in doze mari de beton, in pseudo-icoane si in podele
sclipicioase.
Lucrurile bune trebuie sa fie mari. Bigotismul a devenit virtute
si vorbeste in citate aproximative. Ai senzatia ca sufletele ratacesc
razlete undeva intr-un gulag invizibil, iar trupurile derutate,
tracasate de griji, se preumbla singure, pustii si pline de
riduri de colo pina colo, punindu-si ca unic tel banul - fara
de care esti nimeni. Daca nu ai bani, nu ai drepturi, nu primesti
respect, nici ingrijire, demnitatea persoanei umane sta in
dimensiunea portofelului, in succes, in numarul de plecaciuni
efectuate periodic fata de pile suspuse. La cantitatea de munca
si de stres pe care o presupune, o minima prosperitate te costa
sanatatea, casnicia si viata personala.
Toti vor sa ajunga bogati repede, doar o viata au, si ea se
consuma integral aici, intre hoti si smecheri, in aceasta perpetua
senzatie de nesiguranta.
Da, asteapta-te ca in Romania sa te simti in nesiguranta.

Asteapta-te de asemenea sa gasesti lucruri mai proaste decit
"dincolo" la preturi mai mari decit "dincolo", la salarii mai
mici decit "dincolo".

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, si
inca lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al
taranului harnic si cu scaun la cap de a diversifica, de a fi
pregatit, de a umple hambarul cu lucrul miinilor lui?
Ori pasiunea mestesugarului de a lasa ceva solid in urma,
peste generatii?
Mai tine cineva la ideea lucrului durabil si bine facut ca la o
satisfactie personala? Nu pot sa iti dau mari sperante.
Se practica intermedierea, comertul, mutatul dintr-o parte
intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene.
Toata tara pare o teapa.
Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca ar avea
in vedere un unic obiectiv: teapa. Cit mai mare si cit mai repede.

Asteapta-te ca acela care a comis o ilegalitate sa iti pretinda sa
platesti in locul lui, iar daca refuzi sa o faci, sa se indigneze
ca "nu e drept".

Smecheria e numai a lui, dar vinovatia e la comun, ca la comunisti.
Cind e de luat, sa ia singur, dar cind e de dat, sa dea toti.
Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate intretinuta, saracie.
Democratia nu functioneaza, fiindca daca ar functiona ar insemna ca
poporul ar avea puterea, or eu nu vad asta niciunde.
Educatia e dinamitata, dupa cum e si familia. Copiii ramin de
izbeliste, devorati de oboseala, precaritatea materiala, visele
consumiste sau ambitiile de cariera ale parintilor.
Sanatatea e un cadavru in putrefactie, iar - daca-mi permiti
metafora - la morga nu functioneaza nici frigiderele,
nici aerul conditionat.

Agricultura e in colaps; turismul e o gluma sinistra (avem brand,
dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent.
Drumurile sint omor cu premeditare.

Ai senzatia ca tara nu e guvernata. Ai senzatia ca singurul
care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei
resimti cu o acuitate dureroasa dezagregarea, disolutia,
absenta oricarei strategii a poporului roman pentru poporul roman.
Cine sintem? Cine vrem sa fim?
Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem noi
de la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa
ne pozitionam in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural,
politic, economic, unde ne vedem peste zece ani si ce intreprindem,
concret, pentru asta, ma indoiesc ca vei afla in tara un raspuns.

Oamenii nu mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic
decit interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulata, dar
zac inerti civic, vociferind inutil in fata televizorului sau pur si
simplu epuizati, preferind sa se lase condusi. Direct in stilp sau
in sant.
Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai oripileaza nimic, nimic
nu li se mai pare strigator la cer.

Patria e enclavizata. Caci da, singurele care mai traiesc, care
mai respira cit de cit normal, care mai tintesc catre ceva,
care nu au fost carbonizate inca in acest razboi civil mocnit,
dar generalizat sint citeva discrete enclave de dreapta
judecata, de deschidere, de initiativa, de profesionalism,
de activitate creatoare, de revolta si constructie, de demnitate,
de marturisire, de crestinism autentic, de delicatete revigoranta,
de daruire si bunatate, de gindire pe termen lung, de convingere
in niste valori perene, clare si nenegociabile. In fata acestor
oameni, care se incapatineaza sa dea ce au mai bun din ei in
aceste conditii (pe care tu abia reusesti sa le suporti in trecere),
iti vei pleca fruntea si te vei simti inferior.
Unii zic ca enclavele sint majoritare si probabil
ca e adevarat. Dar nemaiputind comunica intre ele,
neputindu-se uni si actiona in front comun, sint, practic,
anihilate.
Urletul ubicuu al imposturii ii ascunde, vrind sa ii faca
nevazuti si invizibili. Cauta sa le discrediteze eforturile,
ii bruiaza si descurajeaza sistematic, ca intr-un plan perfid
menit sa convinga ca verticalitatea aici e imposibilitate si
povara. Uneori reuseste. Enclavele bine-crescute isi accepta
marginalitatea, efectuind miscari retractile catre forul
interior al propriei fiinte, refugiindu-se in anonimat ca
sa se salveze macar pe sine. Intelepciunea lor proaspata,
rabdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai
pe filiere de initiati, iar copiii lor vor suferi precum
ciudatii si inadaptatii societatii.

Vino, daca insetezi tare, dar ai sa pleci mai indurerat si
mai confuz, realizind ca, de fapt, alternativa perpetua in
care traiesti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasa
la care visezi mereu si-n care,ca emigrant roman, esti
suspendat o viata intreaga, de fapt nu exista.

A murit si, incet-incet, va muri si in tine.

... impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar ..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre mine

Fotografia mea
inginer in telecomunicatii,iubesc natura si aventura,...si oamenii destepti