luni, 10 octombrie 2011

"Ramaneti flamanzi. Ramaneti naivi"



"Timpul vostru e limitat, asa ca nu va pierdeti vremea traind viata altcuiva.
Nu va inglobati in dogme – traind cu rezultatul gandirii altor oameni.
Nu lasati zgomotul opiniilor altora sa va ascunda vocea voastra interioara.
Si cel mai important, trebuie sa aveti curajul sa va urmati inima si intuitia.

Ele stiu deja ce va doriti cu adevarat sa deveniti. Toate celelalte lucruri sunt
secundare."



12 Iunie 2005
Ceremonia de absolvire a studentilor
Universitatii Stanford



“Sunt onorat sa fiu cu voi astazi, in ziua plecarii voastre de la una
dintre cele mai bune universitati din lume. Eu n-am absolvit
niciodata facultatea.
Adevarul fie spus, acum e momentul in care m-am apropiat
cel mai mult de o absolvire. Si vreau sa va spun astazi trei
povesti din viata mea.Atat.Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.

Prima poveste este despre unirea unor puncte.
Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat
aproape de facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc
definitiv. De ce am renuntat? Totul a inceput inainte ca eu sa
ma fi nascut. Mama mea biologica era tanara, absolventa
necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie.
Si a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi
de facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru
mine sa fiu adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai
ca atunci cand am aparut pe lume, ei s-au razgandit si au
considerat ca-si doresc o fetita.
Asa ca parintii mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit
un telefon in mijlocul noptii prin care erau intrebati: “Avem un
baietel care poate fi adoptat.
Il doriti?”. Au spus “Bineinteles!”. Mama mea biologica a aflat
mai tarziu ca mama adoptiva nu absolvise niciodata facultatea
si ca tatal meu adoptiv nu absolvise liceul. Asa ca a refuzat sa
semneze actele de adoptie. S-a razgandit doar cateva luni mai
tarziu, cand parintii mei adoptivi i-au promis ca o sa ma
trimita la facultate.
Si, 17 ani mai tarziu, chiar m-au trimis. Dar am ales in mod
naiv o facultate care era aproape la fel de scumpa ca si
Stanford si toate economiile parintilor mei s-au evaporat
pe plata studiilor mele. Dupa 6 luni, n-am mai vazut valoare
in acele studii.
N-aveam nicio idee despre ce sa fac cu viata mea si nici
o idee despre cum m-ar putea ajuta facultatea in viata.
Si m-am vazut la facultate, cheltuind toti banii pe care
parintii mei ii stransesera in toata viata lor. Asa ca m-am
hotarat sa renunt si sa am incredere ca pana la urma toate
lucrurile se vor dovedi a fi ok.
Eram cam speriat la acea vreme, dar privind inapoi imi
dau seama ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe
care le-am luat in toata viata mea.
Minutul in care am renuntat m-a ajutat sa nu mai merg la
cursurile care nu ma interesau si sa merg la cele care mi se
pareau utile. N-a fost chiar totul romantic. N-aveam o
camera in care sa dorm, asa ca dormeam pe podeaua
camerelor prietenilor. Am returnat sticle de Cola
pentru cei 5 centi pe care ii primeai inapoi pentru returnarea
unei sticle.
Si am mers in fiecare duminica seara cei 7 kilometri pana in
partea cealalta a orasului, doar pentru a beneficia de o masa
gratuita la Templul Hare Krishna. Mi-a placut la nebunie.
Si toate lucrurile acelea care mi-au starnit curiozitatea
si intuitia s-au dovedit a fi nepretuite in viitor.
Sa va dau un exemplu. Facultatea Reed avea la acea vreme
cel mai bun curs de caligrafie din SUA.
In tot campusul, orice poster, orice titlu si orice indicator erau superb
caligrafiate. Pentru ca renuntasem si nu mai eram obligat sa merg la
cursurile normale, am decis sa merg la cursul de caligrafie si sa invat
cum sa scriu frumos. Am invatat despre tipurile de fonturi, despre
varierea cantitatii de spatiu dintre mai multe combinatii de litere,
despre ce face caligrafia sa fie o arta. Era frumos, demn de tinut
minte, subtil artistic intr-un mod in care stiinta nu poate explica.
Si am gasit acest lucru fascinant.
Bineinteles ca, la acea vreme, cursul in sine nu avea niciun
fel de aplicatie practica in viata mea.
Dar 10 ani mai tarziu, cand am dezvoltat primul
Machintosh, mi-am amintit toate acele lucruri.
Si le-am integrat in Mac.
A fost primul computer care a folosit fonturi extraordinare.
Daca n-as fi renuntat la celelalte cursuri si daca nu as fi avut
astfel timp sa merg la cursul de caligrafie, Mac-ul n-ar fi
avut niciodata mai multe tipuri de fonturi si un scris
atat de bine proportionat. Si din moment ce Windows
doar a copiat Mac-ul, e foarte probabil ca niciun
fel de computer sa nu fi avut astfel de fonturi.
Daca n-as fi renuntat, n-as fi facut niciodata cursul
de caligrafie, poate computerele personale n-ar fi
avut fonturi atat de frumoase ca acum.
Bineinteles ca la acel moment, tanar fiind,
era imposibil sa unesc punctele.
Dar cativa ani mai tarziu, imaginea a fost cu mult mai clara.
Asa ca, nu poti uni punctele daca privesti in viitor.
Poti sa le unesti doar daca te uiti inapoi in viata ta.
Asa ca trebuie doar sa
ai incredere ca punctele se vor uni cumva in viitor.
Trebuie sa ai incredere in ceva – instinctul tau, destinul tau,
viata ta, karma, orice altceva. Abordarea asta nu m-a lasat
niciodata balta si a facut diferenta in toata viata mea.

A doua poveste este despre dragoste si pierderi.
Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar fiind.
Woz (Steve Wozniak) si cu mine am inceput povestea Apple in
garajul parintilor mei cand aveam 20 de ani. Am muncit din
greu si in 10 ani Apple a ajuns sa creasca de la un garaj in care
munceam noi doi la o companie care valora 2 miliarde de
dolari si avea 4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea mai
noua creatie (computerul Machintosh),
iar eu tocmai implineam 30 de ani.
Apoi am fost concediat.
Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o?
Ei bine, pe masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva,
despre care credeam ca are talentul sa conduca Apple
alaturi de mine, iar pentru primul an lucrurile au mers bine.
Apoi viziunile noastre despre viitor au inceput sa fie
divergente, asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand
a facut-o, Consiliul nostru Director a stat alaturi de el.
Asa ca, la 30 de ani, am fost dat afara de la Apple.
Si a fost o poveste publica. Singurul lucru care contase
in toata viata mea de adult se dusese pe apa sambetei.
Si eu eram devastat. Cateva luni n-am stiut ce sa fac.
Am aflat ca dezamagisem o intreaga generatie de
antreprenori, ca scapasem bastonul de maresal tocmai
atunci cand eram foarte aproape sa-l primesc.
M-am intalnit cu David Packard si Bob Noycesi, am incercat
sa ma scuz pentru ca o dadusem in bara atat de urat.
Eram un esec public si toate gandurile mele imi spuneam
sa fug din Vale ([n.r.] Sillicon Valley).
Dar, incet-incet, a inceput sa ma cuprinda un nou gand.
Inca imi placea ce fac.
Si intamplarea de la Apple nu schimbase lucrurile foarte mult.
Eram respins, dar eram inca indragostit.
Asa ca am decis sa o iau de la capat.
N-am vazut atunci, dar s-a dovedit ca a fi concediat de la Apple
a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla.
Povara pe care o porti atunci cand ai succes a fost inlocuita
cu usurarea pe care o simti cand o iei din nou de la capat,
mai putin sigur de ce o sa ti se intample. M-am
eliberat de stres si am avut astfel sansa sa intru intr-una dintre
cele mai creative perioade din viata mea.
In timpul urmatorilor cinci ani, am pornit o companie numita NeXT,
o alta companie numita Pixar si m-am indragostit de o femeie
extraordinara, care a devenit sotia mea. Pixar a creat Toy Story si
este astazi (in 2005) una dintre cele mai de succes intreprinderi de
animatie din lume. Intr-o schimbare remarcabila a sortii, Apple a
cumparat NeXT, eu m-am intors la Apple si tehnologia pe care o
dezvoltasem la NeXT a stat la baza renasterii Apple.
Iar Laurene si cu mine avem o familie frumoasa impreuna.
Sunt foarte sigur ca nimic din toate aceste lucruri nu s-ar fi
intamplat, daca n-as fi fost concediat de la Apple. A fost un
medicament greu de inghitit, dar cred ca pacientul avea nevoie
de el. Uneori viata te loveste in cap cu o caramida.
Nu-ti pierde increderea. Sunt convins ca singurul lucru care
m-a ajutat sa-mi pastrez directia a fost faptul ca imi placea ce fac.
Trebuie sa gasesti lucrurile care-ti plac. Si asta e valabil atat
pentru munca ta, cat si pentru partenerul tau de viata. Munca
ta o sa-ti umple o parte insemnata din viata si singurul mod
in care vei fi cu adevarat satisfacut este sa crezi ca faci o
munca extraordinara.
Si singurul mod in care poti face o munca extraordinara
este sa-ti placa ce faci. Daca n-ai reusit inca, continua
cautarea. Nu te multumi cu putin. Asa cum e si cu partenerul
de viata, vei sti atunci cand l-ai intalnit. Si, la fel ca in orice alta
relatie extraordinara, lucrurile vor merge din ce in ce mai
bine pe masura ce trec anii.
Asa ca nu te opri din cautare. Nu te multumi cu putin.

A treia poveste este despre moarte.
Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de
genul: “Daca traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din
viata ta, la un moment dat vei avea dreptate”.
Citatul m-a impresionat si de atunci, pentru cei 33 de
ani care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare
dimineata si m-am intrebat: “Daca astazi ar fi ultima
zi din viata mea, as vrea sa fac ce fac astazi?”. Si
atunci cand raspunsul a fost “Nu” pentru mai multe
zile la rand, am stiut ca trebuie sa schimb ceva.
Ideea ca in curand o sa mor a fost cea care m-a ajutat
sa fac cele mai importante alegeri in viata. Pentru ca
aproape orice – toate asteptarile noastre, tot orgoliul,
toate fricile referitoare la esec – toate aceste lucruri
palesc in fata mortii, lasand afara singurul lucru care
este cu adevarat important. Ideea ca o sa mori este cel
mai bun mod in care poti evita capcana fricii ca ai ceva
de pierdut. Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun
motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima.
Cu aproape un an un urma, am fost diagnosticat cu cancer.
Am facut un CT la 7.30 dimineata si a aratat in mod clar o
tumora in pancreasul meu. Habar n-aveam ce e un pancreas
la acea vreme. Doctorii mi-au spus ca acest tip de cancer e
aproape sigur incurabil si ca n-ar trebui sa ma astept la
mai mult de 3 pana la 6 luni de viata. Doctorii mei m-au
sfatuit sa merg acasa si sa-mi pun lucrurile in ordine,
un fel de a spune ca ar trebui sa ma pregatesc pentru moarte.
Si esti pus in situatia in care incerci sa le spui copiilor tai, in
doar cateva luni, toate lucrurile pe care ai fi vrut sa le spui
in ultimii 10 ani. Si esti fortat sa te asiguri ca toate lucrurile
sunt puse in ordine astfel incat sa fie cat de simplu se poate
pentru familia ta in viitor. Esti fortat sa-ti iei ramas bun.
Am trait cu acel diagnostic toata ziua. Mai tarziu, am facut
o biopsie, mi-au bagat un endoscop pe gat pana in stomac
si intestine, mi-au facut o punctie in pancreas si mi-au luat
cateva celule din tumora. Am fost sedat, dar sotia mea,
care era acolo, mi-a spus ca, atunci cand s-au uitat la celule
sub microscop, doctorii s-au intristat pentru ca se dovedea
a fi o forma foarte rara de cancer pancreatic, incurabila
cu chirurgia clasica. Am facut acea operatie si acum sunt bine.
Acest moment a fost cel care m-a apropiat cel mai tare de
moarte si sper sa fie la fel si pentru urmatorii ani. Faptul
ca am supravietuit ma face sa va spun cuvintele urmatoare
cu ceva mai multa experienta decat atunci cand credeam
ca moartea e un concept pur intelectual.
Nimeni nu vrea sa moara. Chiar si oamenii care vor sa mearga
in Rai nu vor sa moara pentru a ajunge acolo. Si, totusi, moartea
este singura directie clara spre care ne indreptam cu totii.
Nimeni nu poate scapa de moarte. Si asa trebuie sa fie,
pentru ca Moartea este in mod sigur cea mai buna inventie a
vietii. Este agentul de schimbare al vietii. Elimina vechiul
pentru a face loc noului.
Chiar acum, voi sunteti noul, dar peste o vreme, nu departe de
acest moment, veti deveni incet-incet vechiul. Si veti fi eliminati.
Scuze ca sunt atat de dramatic, dar e adevarat.
Timpul vostru e limitat, asa ca nu va pierdeti vremea
traind viata altcuiva.
Nu va inglobati in dogme – traind cu rezultatul

gandirii altor oameni.
Nu lasati zgomotul opiniilor altora sa va ascunda

vocea voastra interioara.
Si cel mai important, trebuie sa aveti curajul sa va

urmati inima si intuitia.
Ele stiu deja ce va doriti cu adevarat sa deveniti.

Toate celelalte lucruri sunt secundare.
Cand eram tanar, exista o publicatie uimitoare care se numea Catalogul
Intregii Lumi. Un soi de biblie a generatiei mele. A fost creata de un om
pe nume Stewart Brand, nu departe de locul unde ne aflam acum, si
el a adus-o la viata punandu-i un strop de atingere poetica. Asta se
intampla la inceputul anilor 1960, inainte de aparitia computerelor
si a publishing-ului digital, asa ca revista era construita cu masini
de scris, foarfeci si camere polaroid. Era un soi de Google in forma
printata, cu 35 de ani inainte sa apara Google. Era idealist si mustea
de notiuni extraordinare si instrumente utile.
Stewart si echipa lui au scos mai multe editii ale Catalogului, dupa
care lucrurile au inceput sa nu mai mearga bine, asa ca au fost
nevoiti sa scoata ultimul numar.
Era la mijlocul anilor 70, iar eu aveam varsta voastra. Pe ultima
coperta a ultimului numar era o fotografie a unui drum de tara in
zori, genul de drum pe care te gasesti atunci cand pornesti
intr-o aventura extraordinara.
Sub poza erau cuvintele “Ramai flamand. Ramai naiv”.
Asta era mesajul lor de adio.
Ramai Flamand. Ramai Naiv. Si eu mi-am dorit intotdeauna
sa raman asa.
Iar astazi, cand voi absolviti si incepeti o viata noua, va doresc asta si voua.
Ramaneti flamanzi. Ramaneti naivi.
Multumesc mult.”


(Discursul prezentat de Steve Jobs, CEO al Apple Computer, la 12 iunie 2005, la ceremonia de absolvire a studentilor Universitatii Stanford, care ne intareste convingerea ca omul in cauza a motivat mai multi oameni decat multi dintre filosofii mari ai lumii.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre mine

Fotografia mea
inginer in telecomunicatii,iubesc natura si aventura,...si oamenii destepti