Testamentul Primului Rege !

                          Testamentul lui Carol I

       ”Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea
mână, la 14/26 februarie 1899, în capital mea, Bucureşti.
        Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie
 1899, pentru a fi publicat prin “Monitor” după moartea
mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă
să fie urmate întocmai cum le-am descris aci,
cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos.
Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie,
ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii.
       Alcătuind acest testament, gândesc înainte
de toate la iubitul meu popor, pentru care inima
mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină
încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns
legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară ,
că doresc să-i las şi după moartea mea,
dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes
 pe care le-am avut pentru dânsa.
Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României,
care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică
între statele europene, m-am silit ca simţământul
religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate
straturile societăţii şi ca fiecare
 să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă
numai interesele statului.
Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit,
cu toate bănuielile care s-au ridicat,
mai ales la începutul domniei mele,
în contra mea, expunându-mă la atacurile
cele mai violente, am păşit fără frică şi fără
şovăire înainte, pe calea dreaptă,
având nemărginită încredere în Dumnezeu
şi în bunul simţ al credinciosului meu popor.
 Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării,
pentru care am avut întotdeauna o adâncă
recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit
să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră,
 un stat înzestrat cu o bună armată
şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine
frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele
sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte,
 ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi
pe care o va cârmui, am toată speranţa,
 în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza:
“Totul pentru ţară, nimic pentru mine".
        Mulţumesc din suflet tuturor celor care au
lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă.
Iert acelora care au scris şi au vorbit
în contra mea, căutând a mă calomnia sau
a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni.
 Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste,
 rog ca şi generaţiile viitoare să-şi
amintească din când în când de acela
care s-a închinat cu tot sufletul,
iubitului său popor,în mijlocul
căruia el s-a găsit aşa de fericit.
Pronia cerească a voit ca să sfârşesc
bogata mea viaţă. Am trăit şi mor
cu deviza care străluceşte în armele României:
 “Nihil sine Deo!”
      Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general
(mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele),
cu decoraţiile de război şi numai
Steaua României şiCrucea de Hohenzollern, pe piept.
Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut
 şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană,
 în care scumpa mea fiică, Maria, era botezată.
Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic,
însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă
rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu.
Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul
 de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi,
 trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până
la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat.
Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit
(dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din
grajdurile mele, fără văluri negre.
Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile
de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma
sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată
a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem,
care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai
este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi.
Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti,
Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic
al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări,
de care Cerul să păzească ţara.
Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o
cu dragoste şi căreia m-am închinat
cu toată inima, cea din urmă salutare,
rugând-o a-mi păstra o amintire caldă.
      Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în
cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute
din toate părţile, averea mea a crescut din an în an,
aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate,
în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri.
Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru
diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare.
Această sumă va fi distribuită precum urmează:
1. La Academia Română, şase sute mii de lei,
capital pentru publicaţiuni.
2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru
sporirea capitalului, şase sute mii de lei.
3. La Orfelinatul “Ferdinand” din Zorleni,
lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului,
cinci sute mii de lei.
4. Pentru întemeierea unui internat de fete
de ofiţeri în armata mea, cu un institut
de educaţiune, cu un învăţământ practic,
la Craiova , două milioane lei.
5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale
la Bucureşti, trei milioane lei.
(Urmează alte 12 legate).
     Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul,
ca să ocrotească de-a pururea România şi
să răspândească toate harurile asupra scumpului
meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei
lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea.
     În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
    Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899.       CAROL
    Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament,
pe două coale, formând opt pagini,
 legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu.                CAROL”